Razvan Bălașa (19 ani) este fotbalistul pe care clubul din Bănie îl propune pentru viitorul fotbalului românesc. Tânărul ...
Atacantul Astrit Selmani (27 de ani), care va pleca în această vară de la Dinamo, după ce îi expiră contractul, a explicat motivul pentru care nu va semna un nou acord.
Serena Williams nu poate sta departe de sport și a anunțat recent că se va implica din nou în acest fenomen dar, de data aceasta nu este vorba despre tenis.
Cele trei românce care se află pe tabloul principal de la Indian Wells și-au aflat adversarele din primul tur. Tragerea la sorți a meciurilor de la turneul din California a fost, cel puțin în primă fa ...
Dan Șucu a trecut la următorul nivel și negociază în prezent cu Inter Milano. Patronul român vrea să facă o tranzacție uriașă ...
Gică Hagi a fost inclus în TOP 100 cei mai bun fotbaliști din toate timpurile. „Regele” a reușit să prindă un loc în acest ...
Giovanni Becali susține că, în acest sezon de Superliga, vom avea un play-off extrem de palpitant. Totodată, fostul impresar ...
La aproape o lună de când a debutat cu gol, Florinel Coman a intrat într-un con de umbră. Presa italiană l-a criticat pentru ...
Meme Stoica continuă războiul de la distanță cu arbitri după partida cu Rapid și a distribuit o imagine șocantă cu glezna lui ...
Incidentele de la meciul FCSB - Manchester United din ultima etapă a fazei principale Europa League nu au rămas nepedepsite.
Triplul campion K-1, Remy Bonjasky, se întoarce în România în această săptămână și se va întâlni la Râmnicu Vâlcea cu nimeni ...
Zinedine Zidane a fost filmat când Luca, unul dintre fiii săi, s-a accidentat grav la un meci jucat în Spania. Titratul ...
一些您可能无法访问的结果已被隐去。
显示无法访问的结果